Bijuterii Art Deco – Istoria și exemple pretioase

Era pe care o cunoaștem ca fiind „Art Deco”, a fost prezentată la Expoziția Internațională de Arte Decorative și Industrii Moderne, care a avut loc la Paris în 1925, dedicată în mare parte artei bijuteriilor. Accentul a fost pus pe asocierea artei și a industriilor moderne. Aria de inspirație pentru acest stil era extinsă, de la arta orientală și africană la cea sud-americană și variată, de la cubism la fauvism, ambele mișcări populare de atunci.

Termenul „cubism” a fost adesea folosit pentru a descrie bijuteriile din această eră grație unghiurilor, liniilor geometrice și a reprezentărilor figurative folosite în execuția sa. Dorința de a elimina liniile curgătoare din Art Nouveau și de a rafina desenele la esența lor geometrică rudimentară, eliminând astfel ornamentele aparent inutile, a dus la liniile mai curate și mai rigide folosite în bijuteriile Art Deco.

Bijuterii Art Deco – Istorie

Primul război mondial a transformat moda pentru femei așa cum nu o făcuse nimeni de-a lungul istoriei sale de 100 de ani. Munca fizică dificilă, în absența bărbaților, le-a obligat pe femei să renunțe la corsete, să-și răsuflece mânecile, să-și taie părul și să scurteze lungimea fustei. Când războiul s-a încheiat, femeile nu au mai vrut să se întoarcă la hainele lor de dinainte de război, constrictive, alegând în schimb să urmeze noile modele prezentate de Paul Poiret și Coco Chanel.

Îmbrăcămintea simplă și elegantă, cu linii drepte și o siluetă mai liberă, necesita o regândire a stilurilor de bijuterii. Toată această libertate oferită de modă a permis femeilor să desfășoare activități sportive și de petrecere a timpului liber care anterior nu le erau disponibile. Bucurându-se de cocktailuri și țigări, machiaj și jocul de golf sau tenis, de șofat, iahturi și de dansul până în zori. Toate acestea erau acum la îndemâna femeii noi.

Alte influențe din anii 1920 au inclus exuberanța sărăbătorilor din întreaga Europă, în special în Franța, după ani de război. Idei, inovații și invenții care au fost evitate anterior au fost binevenite brusc în spiritul reconstruirii și reînnoirii. Bani au curs mai liber decât în timpul și chiar înainte de război. Francul a pierdut rapid valoarea și averile deținute în bijuterii părea o idee bună pentru cetățenii proaspăt îmbogățiți de după război. Se tipăreau pe larg reviste care le învățau pe femei ce să poarte, cum ar trebui să-și mobilzez locuința, și în general ce să gândească aproape despre orice.

Excitantele descoperiri arheologice din Valea Regilor din Egipt, în primul rând a mormântul lui Tutankhamen, au influențat temele de design din această perioadă. Reprezentările figurative ale florilor de lotus, ale piramidelor, ale ochiului lui Horus, ale scarabeilor, aproape orice artefact din timpurile străvechi ale Faraonilor,  au făcut jocurile în sfera bijutieriilor. Remarcabilii bijutieri care au lucrat în această perioadă au adaptat influențele egiptene în desenele lor și le-au popularizat în întreaga lume. Toate scenele din viața veche egipteană era jucate acum pe brățări, redate în combinații de culori noi create prin combinarea lapisului lazuli cu aur și cornelian cu turcoaz.

Bijuteria indiană care a devenit atât de populară la începutul secolului al XX-lea a fost o inspirație pentru bijutierii din anii 1920, atât stilistic cât și cromatic. Pietre pretioase sculptate, atât de populare în bijuteriile indiene, au fost folosite sub forme de flori, frunze, fructe și alte accente colorate. Motivele de design au fost, de asemenea, inspirate din arta islamică cu formele sale stilizate și cu accentele pline de culoare. Motivele persane includ flori, plante și arabesci prestate somptuos în smarald și safir sau jad și lapis lazuli. Dragonii chinezi și motivele arhitecturale, împreună cu coralul oriental, perlele și jadul, au apărut pe scară largă în design-urile Art Deco. Motivele de design Columbian din America Centrală și arta tribală africană, deseori exprimate ca măști și capete de abanos, au avut toate o influență notabilă în această nouă estetică.

Două școli majore de design de bijuterii s-au făcut remarcate în această perioadă. Prima școală, a bijutierilor artiști, a redat designului valore intrinsecă. În acest scop, ei foloseau pietrele prețioase într-o manieră sculpturală, creând diverse lucrări de artă geometrică, folosind diamante și alte pietre prețioase fațetate, mai degrabă ca accente, decât ca punct focal central. Aceste lucrări au fost adesea create cu colaborarea unor artiști care nu executau exclusiv bijuterii. Arhitecți, pictori, sculptori, o întreagă comunitate de artiști,  împărtășeau idei de design, îmbogățindu-și reciproc disciplinele, și producând o serie de noi surse. Din aceasta nouă colaborare au rezultat noi modalități de a folosi liniile, culoarea aplicată, culoarea angajantă, împreună cu abilități complet neînrudite, cum ar fi cele de lăcuire.

Bijutierii meseriași, care lucrau în bine cunoscutele instituții de bijuterii pariziene, foloseau pietre prețioase cu tăietură calibrată pentru a accentua creațiile geometrice care conturau designul, flancând șiruri de diamante. Cu timpul, au adăugat noi tăieturi neobișnuite de diamante în repertoriul lor, trapezul, semi-luna, triunghiul și altele. Fascinația lor pentru Orientul Îndepărtat a dus nu numai la utilizarea pietrelor fabuloase sculptate din India, ci și la amestecul de pietre prețioase cu corali, cristal de cristal, lapis lazuli, agat și turcoaz.

Fiecare dintre bijuterii meșeriași a avut o perspectivă diferită asupra influențelor de design din acele vremuri. Cartier și-a reinterpretat stilul de ghirlandă într-o formă mai geometrică, adăugând influențe din Orientul Îndepărtat, India și Persia. Mărgelele sculptate din India și plăcile din mărgele de perle din China, împreună cu rubine, safire și smaralde sculptate și-au găsit utilizarea în proiectele lui. Firma de bijuterii Mellerio a înclinat spre o influență orientală în utilizarea pietrelor sculptate în creațiile proprii. Mauboussin a folosit emailuri și pietre colorate pentru a oferi un contrast puternic cu suprafețele extinse ale diamantelor și a folosit un contur circular sau oval pentru designul lor. Van Cleef & Arpels a abordat mai mult tema egipteană în desingul său, folosind extensiv motivele faraonilor. Toți bijutierii francezi s-au scufundat în designul Art Deco, dar fiecare a interpretat și a subliniat diferite teme de design.

Colapsul pieței de capital din 1929 nu a afectat arta bijuteriilor, dimpotrivă pare să fi provocat o revoluție atât  în ceea ce privește dimensiunile bijuteriilor, cât și volumul lor. Anii 1930 au fost caracterizați de broșe mari, cleme de urechi voluminoase și brățări largi produse generos numai din diamante. Creațiile monocromatice cu o mare varietate de tăieturi au constituit norma, dar culoarea nu a fost complet abandonata, ci retrogradata la rolul de a contine sau de a oferi un cadru pentru diamantele încastrate. Bijuteriile convertibile au fost o altă caracteristică notabilă a pieselor din perioada Art Deco. Broșe duble care ar puteau fi purtate separat ca broșe pentru rochii, sau ca o broșă mai mare erau tipice. Tiarele au fost separate de brățări, coliere și broșe, în timp ce cerceii cu elemente detașabile aveau opțiunea de zi sau de noapte.

Inovaţii

Mai multe inovații în bijuterii au avut loc în această perioadă:

Tăietorii de pietre prețioase au învățat să obțină strălucirea pietrelor în noi moduri inovatoare, realizând noi tăieturi și forme ce erau aranjate în tipare de tip mozaic. Diferite tăieturi de diamante erau aranjate în tipare în funcție strălucire, luminozitate și calitățile reflexive necesare pentru realizarea designului.

Utilizarea platinei în creația de bijuterii Art Deco, cu duritatea mai mare a redus necesarul de metal pentru a o obține o fixare sigură a pietrelor prețioase, ducând la modele mai ușoare, aierate. Un înlocuitor de platină mai puțin costisitor a fost dezvoltat în 1918, numit osmior, plator sau platinor, care a devenit rapid popular printre bijutierii artiști.

Tehnicile de lăcuire din Orientul Îndepărtat au înlocuit emailarea mai scumpă și care necesita o muncă mai intensă, atât de populară la începutul secolului. Lucrătorii chinezi care au lăcuit propulsoarele avioanelor în timpul războiului erau organizați în studiouri care se ocupau de lustruirea bijuteriilor și accesoriilor.

Poate că cea mai importantă inovație a fost misterioasa serti invizibile, cunoscută și ca montare invizibilă dezvoltată de Van Cleef & Arpels, care permitea montarea pietrelor, printr-un sistem de caneluri și șine, astfel încât să nu fie vizibil nici un metal.

Un proces prin care stridiile purtătoare de perle puteau fi implantate cu mărgele de sidef pentru a produce perle cultivate, a dus la o producție suficientă de perle, devenind bijuteria iconică a anilor 1920.

O multitudine de materiale plastice și alte materiale sintetice, în special bachelită, utilizate pentru a imita pietrele prețioase, oase, lemn, chihlimbar și alte materiale „naturale”, au devenit disponibile pe scară largă.

Bijuterii Art Deco – Prezentare generală

Cercei

Cercei geometrici erau acum lungi și feminini, balansând de lobii urechilor expuși de noile tunsori mai scurte, erau potriviți pentru rochiile scurte, drepte, cu talie căzută. Designul cerceilor era, de obicei, liniar cu un set de diamante sau cu pietre mari prețioase colorate. Mai târziu, în anii 1920 au apărut cerceii monocromatici mai elaborați, care au scos în evidență tăietura diamantelor și erau adesea convertibili în broșe. În anii 1930 cerceii păreau că se îndoaie, spiralați spre dreapta înapoi pe lobul urechii. Scoici, suluri, frunze și flori, mult mai mari decât cerceii anteriori, cu clame pe lob și poziționați și mai aproape de față.

Coliere

Colierul francez (sautoir) extrem de lung, colierul iconic al anilor 1920, avea adesea un ciucure sau un pandantiv geometric.  Șiruri lungi de mătănii și perle erau înnodate neglijent în jurul gâtului și purtate în față sau în spate pentru a puncta stilul rochiei. Colierele din perle, potrivite cu pielea purtătoarei, puteau fi purtate atât ziua, cât și seara. Colierele mai scurte aveau adesea mărgele din pietre prețioase sau diamante alternând cu pietre prețioase sculptate, finalizând într-un pandantiv în formă de placă, adesea detașabil pentru a fi folosită ca broșă sau brățară decorativă. Colierul cu perle sau mărgelele din perle cu diamante sau pietre placate pe ambele părți creau un efect de ghirlandă.  Magnificile coliere tip bavetă, cu rubine mari, smaralde safir si diamante, au inlocuit rivierele simple cu diamante.

Pandantive

Pandantive, create într-o mare varietate de forme geometrice, au fost, probabil, chintesență acelor bijuterii Art Deco. Bijutierii meșteșugari au creat forme geometrice alungite acoperite cu diamante și pietre colorate, cu motive în zig-zag cu influențe din culturile chineze, egiptene și indiene. Aceste pandantive senzaționale erau legate de lănțișoare (cu perle și pietre prețioase) sau de corzi de mătase, la o varietate de lungimi care complimentau rochiile tubulare scurte.

Pornind ca brățări cu figuri geometrice înguste, montate cu pietre prețioase și pietre colorate într-un tipar repetitiv, brățările au evoluat spre curelele late picturale. Aceste brățări din curea late spuneau o poveste întreagă în limbajul simbolurilor egiptene, sau redau o grădină din pietre sculptate. Brățările mai înguste erau purtate în cantitate mare, zornăind în timpul ridicării brațului, împreună cu brățări circulare din pietre prețioase sculptate. Brățările cu nuri  (charms) și suveniruri splendid executate sau pandantivele originale erau îndrăgite pentru vitalitatea și glamour-ul lor. Brățarile tip cătușă, armlet si manșetă stilizate erau din nou populare. În cele din urmă, brățările late au devenit un loc alternativ unde puteau fi agățate broșele cu cleme versatile. Pe măsură ce anii 1930 au evoluat, dimensiunea brățărilor a crescut. Plăcile mari cu diamante sau cu pietre prețioase montate pe brățări supradimensionate impresionant pavate au luat proporții și mai mari.

Inele

În vogă erau inele masive cu platforme decorate cu o mulțime de pietre prețioase. Acestea centrau de obicei o piatră colorată tăiată en cabochon sau un diamant mare, înconjurat pe margine de multe diamante mici. Inelele mari cu diamante tăiate cu smarald și pietrele colorate, cum ar fi smaraldul și acvamarinul, au fost apreciate la sfârșitul anilor 1920 și începutul anilor 1930. Materiale alternative, cum ar fi fildeșul și cristalul erau populare și erau adesea montate cu pietre, mătuite și gravate.

Inele montate în întregime cu rubine, diamante, safire și smaralde erau adesea suprapuse sau inele cu jumătăți de cercuri, concepute să pară ca niște benzi triple, erau purtate în locul lor. „Ring Rolling” al firmei Cartier a fost realizat pentru prima dată în această perioadă și este popular și astăzi.

Broșe și pini

Broșele au fost agățate pe fiecare articol de îmbrăcăminte, inclusiv pe pălării. Cercuri de cristal de cuarț gravate, proiectate într-un stil asemănător cataramei sau banderolei de cristal sculptate, au fost flancate și decorate cu plăci cu diamante. Coralul, onixul și jadul au fost de asemenea folosite într-o manieră similară. Motivele asiatice au fost adesea adaptate pentru broșe, inclusiv pagode, temple, coloane și altele asemenea, împreună cu coșuri și fântâni de flori și fructe stilizate. Pinii Jabot sau sûreté, în stil asemănător cu un stickpin, aveau elemente decorative la ambele capete ale boltului. Plăcile geometrice mici, ajururi, panglici și alte mici ornamentații au continuat sa fie la moda.

În anii 1930, brosa cu clemă a ajuns la maturitate și succes. Purtate în perechi, acestea puteau fi adesea asociate prin utilizarea unui cadru de broșă într-o broșă mai mare. De obicei, ele erau simetrice sau identice, dar erau dispuse și în modele asimetrice. Mai târziu stilul lor a devenit unul relaxat și adesea unul destul de mare, servind drept precursor marilor bijuterii din anii 1940.

Ceasul

Noile ceasuri miniaturalizate au fost proiectate ca brățări și au existat într-o mare varietate de dimensiuni, forme și stiluri diferite. Curelele de piele erau la moda printre cei care practicau o activitate sportivă sau pentru a accesoriza o ținută de zi mai lejeră. Seara ceasul concura pentru un loc pe încheietura mâniii cu brățările. Astfel, i-au fost montate tot felul de diamante, pietre colorate și perle, uneori ascunse sub un capac într-o brățară mai mare sau proiectate cu un cadran microscopic și completate de o mică brățară. Diamantele nu numai au împodobit cadranele ceasurilor și brățarilor, dar au servit de multe ori ca ceasuri cu quartz. Ceasuri cu pandative sau chatelaine -uri au fost populare pentru o perioadă scurtă de timp între anii 1925 și 193.  Broșe fanteziste au fost, de asemenea, create pentru a ascunde un ceas mic.

Ceasuri au fost adăugate pe port-țigarete, port-farduri și brichete. Un nou stil de ceas de buzunar a fost proiectat ca un dreptunghi acoperit, care atunci când se deschidea pentru a dezvălui cadranul, cele două fante erau trase în afară. Mișcarea de deschidere servea, de asemenea, la întoarcerea ceasului, deschis ceasul putea fi transformat într-un ceas de birou sau de noptieră.

Accessoriile

Poșeta Minaudiere, port-fardul, poșeta de seară, port-rujul și port-țigaretul erau accesoriile femeii „moderne”. Modelele geometrice decorau exteriorul acestor piese de rezistență la modă. Pietrele prețioase sculptate, en cabochon, fațetate și pavate cu plăci, au împodobit exteriorul cutiilor și pudrierelor. Designurile de email și lacuri au creat câmpuri de culoare pentru a decora recipientele dreptunghiulare, rotunde sau octogonale. Rame de metal prețios emailate împodobeau portofele și poșete clutch. Țigările erau ținute în port-țigarete de aur montate cu pietre prețioase.

Accesoriile pentru păr

La începutul perioadei, pieptenii, folosiți pentru a susține părul mai lung și greu nu mai erau o necesitate, de altfel și acele pentru pălării (HatPin), nu mai erau necesare pentru pălăriile stil clopot mai mici, toate acestea dispărute. In anii 1920, tiara a fost inlocuita de bentița care a fost purtata jos pe frunte, oferind o cădere perfecta pentru noile coafuri mai scurte. Adaptate la stilul Art Deco, au fost proiectate cu modele de fagure și forme romboide și alte motive geometrice și erau adesea convertibile în brățări, broșe, coliere sau cleme atunci când nu erau folosite ca bentițe. Excepția de la acest stil îl întâlnim în Anglia, unde eticheta de la curte încă dicta purtarea tiarilor pentru funcțiile importante ale statului. Tiarele au fost astfel produse în stilul Art Deco pentru utilizarea lor la astfel de ocazii.

În perioada respectivă, tiarele au reapărut cu o popularitate mai largă și cu un aspect mai puternic și mai substanțial, pentru a complimenta noile coafuri mai lungi. Clemele pentru păr, piepteni și aigrettes, de asemenea, au revenit  în modă, arătând o nouă versatilitate în convertibilitatea lor la broșe.